Turcan face trei propuneri: Demisia Vioricăi Dăncilă, vot pentru restructurarea în Parlament sau pentru moțiune

Turcan face trei propuneri: Demisia Vioricăi Dăncilă, vot pentru restructurarea în Parlament sau pentru moțiune
Publicat: 28/08/2019, 20:29

„Demisia Vioricăi Dăncilă, vot pentru restructurare în Parlament sau vot pentru moțiunea de cenzură! Acestea sunt trei ipoteze pentru următoarea perioadă care să scoată România din criza creată de incompetență, populism și corupție. Dacă România mai înseamnă ceva pentru doamna Dăncilă, ar trebui să-și înainteze demisia sau să vină de urgență în Parlament”, a scris Raluca Turcan, miercuri, pe Facebook.

Prim-vicepreședintele PNL a adăugat că este condamnabilă fuga de răspundere a șefului Executivului.

„Cum Guvernarea PSD -ALDE a eșuat în toate domeniile, inclusiv în politică, soluția onestă și responsabilă o reprezintă moțiunea de cenzură, semnată și votată de minimum 234 de parlamentari, aspect deja perfect fezabil în actualul context. Fuga de răspundere a doamnei Dăncilă într-un astfel de moment este la fel de condamnabilă ca și guvernarea împotriva românilor furnizată de PSD-ALDE. Și ALDE și PSD și-au consumat orice resursă de credibilitate”, a conchis Turcan.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile. Șeful statului a mai spus că actualul Guvern are nevoie de o confirmare în Parlament și solicită declanșarea procedurii în acest sens.

În cazul în care noul Executivul nu va trece de Parlament, Iohannis susține că există soluții constituționale pentru a nu intra într-o criză profundă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Raisa este în continuare de negăsit. Acțiuni de amploare pentru a o găsi pe copila...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Elena Udrea aruncă bomba. Cine conduce România: Ne-am pus pres...
Armin Nicoară și Claudia Puican, locuință de lux în Dubai. Imagini cu noul apartament
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Imaginea bizară cu Radu Ștefan Bănică într-un sicriu. De ce a făcut artistul acest gest:...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Cercurile radio ciudate din Univers, un fenomen care nedumerește astronomii
×